Noapte e țărmul la care am ajuns
după ce-am înotat o mare
de iubire.
Ochii tăi sunt stelele
la care privesc acum,
și infinitul e cântecul
pe care vom dansa
o eternitate.
Dorm pe aripi de vânt
și mă topesc în el.
Mă transform în ploaie
și sădesc în tine dorințe.
Sunt fiecare frunză
așternută pe aleea
pe care calci,
în zilele mohorâte de toamnă.
Sunt steaua la care privești
în nopțile în care grijile nu-ți dau pace.
Sunt liniștea
de care ai atât de multă nevoie.
Sunt …
Ești dimineața însorită,
pe care o aștept,
ești valul mării
sub care mă ascund,
să visez.
Ești ramul pe care îmi agăț
gândurile negre,
și oglinda în care privesc zâmbind.
Ești eu!
Sunt tu!
Ființă de hârtie
Ochii tăi sunt cuvintele mărunte
pe care le-am folosit să îi descriu,
sunt gândurile așternute pe hârtie
în momentul în care
amintirile mi s-au trezit la viață.
Buzele tale se nasc din sărutul literelor,
din vorbele mele de dor
ce au explodat de fericire
pe această coală de hârtie …
Părul tău are acum culoarea cernelei
și e împletit frumos în cuvinte de laudă.
Pleoapele tale mărunte se unesc în vis,
și e de vis lumea pe care o vedem împreună
cu ochii închiși.
Urechile tale sunt sunete mute
căci stiloul meu nu grăiește …
te pictează în cuvinte.
Mâinile tale calde mă ghidează în scris,
și vocea ta pură îmi dictează,
fără să știi,
cine ești.
Chipul tău …
e ceea ce citesc acum,
după ce te-am transformat
într-o ființă de hârtie.
Dor
Am lacrimi de ceară
și vorbe de dor.
Dorul meu e o lumânare aprinsă
din care mi se topesc pe rând
speranțele, cuvintele,
și la urmă amintirile.
Nu rămâne decât mireasma a tot ce-a fost
și frica de a mai iubi vreodată.
Zâmbesc, deși lacrimile nu se opresc.
E un exercițiu
de întâmpinare a fericirii,
care se naște din ceara ce rămâne
când dorul se stinge.
Înger
Ești înger cu lacrimi de gheață,
chipul tău e senin,
și ochii ți-s limpezi,
dar fața nevăzută a sufletului tău
e devastată de atâtea suferinți.
Ești înger cu aripile frânte,
nu-s nici de plumb,
nici să te poarte departe nu pot.
Sunt aripi ce-ți îngreunează existența
pentru că așează pe umerii tăi sfințenia.
Fii bun!
Fii înger cu aripile frânte
ce salvează universul
la pas …
Noaptea
Umbra cerului e sufletul meu,
iar tristețile sună aspru,
pe această scenă de tăcere.
Noaptea e acasă pentru mine,
iar luna e fereastră spre iluzii.
Lumina ei e perdea de vise
ce mă împiedică să îmi văd de drum.
Plouă, iar eu am oboist să aștept!
Dorm pe aripa întunericului
și mă ascund după măști de lut,
căci în mine tremură dorința
de a face o baie de lumină.
Poate mâine …
Până atunci,
țin stelele în palmă
și dansez cu umbrele;
singură nu-s decât atunci când
întunericul se risipește
și noaptea se ascunde-n zi.
Sufletul versului
Poetul,
lacrima sunetului pierdut în noapte,
umbra necunoscutului
ce doarme în morminte,
furtună de cuvinte
ce tremură în singurătate,
veacul care se termină astăzi,
și gândul ce se risipește
în fum și-n praf de stele.
Turnul de fildeș
Unghiile mele s-au tocit
când încercam să sap spre lumină,
fiind în întuneric.
Un castel de suferinți
s-a creat în urma ta,
iar eu am rămas captivă
în turnul de fildeș.
Soarele e mort
și e mult de când aștept
să răsară … iar.
Nu-s dimineți,
nici nopți, nici zile,
sunt numai timpuri de tristeți,
ce par fără de ieșire.
Nici pași nu am,
nici hrană pentru suflet.
Eu am rămas tot așteptând
să te întorci la mine,
dar nu așa cum te gândești …
vreau să te-nchid aici,
în turnul meu, să simți și tu
ce-am simțit eu.
Să vrei să plângi,
dar să n-ai lacrimi,
să vrei să lupți, dar adversarul să fii tu,
să cazi,
iar prăpastia să fie fără margini,
să vrei să iubești,
dar să rămâi doar cu tine,
și să înțelegi că nu poți simți nimic
din moment ce ai distrus tot.
